• Română
  • English
8–13 aprilie 2014 / București / Cinema Studio, Elvire Popesco & Union / ediția a 3-a

Competiție

Piața
2013
102'
Regie: 
Jehane Noujaim

Revoluţia Egipteană este un montagne russe fără oprire de doi ani şi jumătate. Ştirile ne prezintă doar o frântură din ceea ce se întâmplă cu adevărat. La începutul lui iulie 2013, am fost martorii înlăturării unui al doilea preşedinte în decurs de trei ani. PIAŢA reprezintă o experienţă participativă, purtându-l adânc pe spectator în intensele drame emoţionale şi poveşti personale. Este povestea inspiraţională a unor tineri care-şi revendică drepturile, înfruntând forţe de tot felul, în lupta lor de a crea o societate a conştiinţei.

Foc în vine
2013
84'
Regie: 
Dylan Mohan Gray

Filmat pe patru continente, FOC ÎN VINE spune povestea confruntării dintre marile companii farmaceutice și bolnavii de SIDA din lumea a treia, război pornit din rațiuni economice, dar în urma căruia s-au înregistrat enorme pierderi umane. În spatele patentelor și a invocării de către corporațiile vestice a dreptului de a stabili prețurile propriilor produse se ascunde de fapt o condamnare la moarte. Interzicerea importului de medicamente generice a dus la decesul a peste zece milioane de persoane între 1996, anul în care s-au pus pe piață primele medicamente antiretrovirale, și 2003, când o coaliție transcontinentală formată din activiști, foști oameni de stat și producători de medicamente generice a reușit să oprească acest genocid. Un nou răboi farmaceutic rămâne însă doar o chestiune de timp.

Jumătate de soare
Regie: 
Biyi Bandele

În a doua jumătate a anilor ’60, surorile gemene Olanna (actriţa distinsă cu Premiul BAFTA Thandie Newton) şi Kainene decid să revină în Nigeria după ce-şi termină educaţia în Anglia. Olanna se mută cu iubitul ei, „profesorul revoluţionar” Odenigbo (Chiwetel Ejiofor, nominalizat la Oscar), iar Kainene preia afacerile familiei. În timp ce poporul Igbo se luptă pentru a face din Biafra o republică independentă, surorile se trezesc prinse în violenţa şocantă a Războiului Civil Nigerian, dar şi într-o trădare care le ameninţă familia pe vecie.

Clandestinii
Regie: 
Anne Weil & Philippe Kotlarski

Pentru că Jérome o iubește pe Carole, verișoara sa, pentru că aceasta vrea să sprijine cauza evreilor din Uniunea Sovietică, dar mai ales pentru că ambii au 20 de ani, cei doi pornesc, în anul 1979, într-o aventură în spatele Cortinei de Fier. Ajunși în Odessa, ei vizitează obiective turistice ziua, iar în timpul nopții, au întâlniri clandestine cu evreii care doresc să emigreze din URSS și sunt hărțuiți de autoritățile sovietice. Totul se schimbă atunci când Victor îl roagă pe Jérome să-i facă un serviciu, iar acesta trebuie să aleagă între legalitate și moralitate.

Zgomot în cartier
2012
125'
Regie: 
Kleber Mendonça Filho

Viața într-un cartier rezidențial din orașul brazilian Recife își vede nestingherită de cursul ei: Bia suferă de insomnii din cauza câinelui vecinilor și încearcă să-l reducă, nu contează cum, la tăcere, João se îndrăgostește de o fată despre care nu știe încă nimic, în timp ce Dinho a lucrat în Germania, iar acum mai lucrează din când în când la mașinile vecinilor, pe care le văduvește de CD-player-uri. Peste toate, tronează figura bătrânului Claudio, stăpânul neîncoronat al cartierului. Echilibrul relativ al păienjenișului de relații dintre locuitorii din zonă e tulburat atunci când angajații unei firme de siguranță și pază își oferă serviciile. Încet-încet, secrete mai vechi și mai noi ies la iveală. Păcatele trecutului postcolonial al Braziliei sunt răscumpărate în prezent, ceea ce nu înseamnă neapărat că se face dreptate. Propunerea oficială a Braziliei pentru categoria Cel mai bun film străin la Premiile Oscar 2014.

Ocupaţia, a 27-a imagine
2013
71'
Regie: 
Pavo Marinković

Îl cunoaştem pe controversatul regizor croat Lordan Zafranović în exilul său voluntar în Praga. Filmul îi urmăreşte evoluţia de la un amator talentat la renumitul regizor iugoslav al apreciatului film de război O OCUPAŢIE ÎN 26 DE IMAGINI, prezentat în Competiţia de la Cannes în 1979. Povestea vieţii sale este o descriere neconvenţională a unei ascensiuni şi decăderi, revelând compromisuri făcute pentru a supravieţui artistic sub comunism sau şansele şi calculele ratate ce au dus la inabilitatea lui de a se adapta în anii următori.

Paradjanov
Regie: 
Serge Avedikian & Olena Fetisova

În 1960, viața regizorului sovietic de origine armeană Serghei Paradjanov, o petrecere neîntrerupră a cărei singură marcă era nonconformismul, se schimbă radical: află că va deveni de două ori tată, al unui copil și al unui film. Deși face furori în Europa, UMBRELE STRĂMOȘILOR UITAȚI e primit în URSS cu răceală. Regizorul pleacă din Ucraina în Armenia, unde realizează un nou film de referință, SAYAT NOVA. Fără știrea lui, intră, însă, în vizorul KGB-ului. Suspect de homosexualitate, Paradjanov e încarcerat în anul 1971. Sentința: cinci ani de închisoare, perioadă în care artistul găsește izbăvirea în artă. Eliberat din detenţie, se stabilește în Georgia și semnează LEGENDA FORTĂREȚEI SURAM, un nou titlu ocultat acasă, o nouă capodoperă a cinematografiei mondiale. PARADJANOV a fost propunerea oficială a Ucranei pentru categoria Cel mai bun film străin la premiile Oscar 2014.

Îngerul morţii
Regie: 
Lucía Puenzo

În Patagonia anului 1960, drumurile unui medic german și al unei familii argentiniene se intersectează. Cazat în hotelul lui Eva (Natalia Oreiro) și Enzo (Diego Peretti), străinul devine fascinat de Lilith (Florencia Bado), fetița celor doi. Deși e deja adolescentă, aceasta nu arată ca și cum ar avea mai mult de 9 ani, ceea ce îl face pe oaspetele din străinătate, preocupat de chestiunea perfecțiunii fizice umane, să ia asupra sa misiunea maturizării forțate a micuței. Seduși de carisma acestuia, dar și de faptul că își plătește șederea cu șase luni în avans, Eva și Enzo îl acceptă. Într-un final, își dau seama că Lilith a fost supusă unui experiment genetic, iar medicul german nu e altul decât unul dintre cei mai mari criminali din istorie.