• Română
  • English
8–13 aprilie 2014 / București / Cinema Studio, Elvire Popesco & Union / ediția a 3-a

Argentina

    Eşti aici

    • You are here:
    • Acasă > Argentina
Îngerul morţii
Regie: 
Lucía Puenzo

În Patagonia anului 1960, drumurile unui medic german și al unei familii argentiniene se intersectează. Cazat în hotelul lui Eva (Natalia Oreiro) și Enzo (Diego Peretti), străinul devine fascinat de Lilith (Florencia Bado), fetița celor doi. Deși e deja adolescentă, aceasta nu arată ca și cum ar avea mai mult de 9 ani, ceea ce îl face pe oaspetele din străinătate, preocupat de chestiunea perfecțiunii fizice umane, să ia asupra sa misiunea maturizării forțate a micuței. Seduși de carisma acestuia, dar și de faptul că își plătește șederea cu șase luni în avans, Eva și Enzo îl acceptă. Într-un final, își dau seama că Lilith a fost supusă unui experiment genetic, iar medicul german nu e altul decât unul dintre cei mai mari criminali din istorie.