- You are here: Acasă > Competiție > Piața
Eşti aici
Revoluţia Egipteană este un montagne russe fără oprire de doi ani şi jumătate. Ştirile ne prezintă doar o frântură din ceea ce se întâmplă cu adevărat. La începutul lui iulie 2013, am fost martorii înlăturării unui al doilea preşedinte în decurs de trei ani. PIAŢA reprezintă o experienţă participativă, purtându-l adânc pe spectator în intensele drame emoţionale şi poveşti personale. Este povestea inspiraţională a unor tineri care-şi revendică drepturile, înfruntând forţe de tot felul, în lupta lor de a crea o societate a conştiinţei.
Jehane Noujaim este o regizoare documentaristă egipteano-americană. Tatăl este este egiptean, iar mama – americană. A crescut în Kuweit şi Cairo, apoi s-a mutat în Boston în 1990. A urmat Academia Milton, s-a înregistrat la Harvard şi a absolvit, cu calificativul magna cum laude, atât arte vizuale, cât şi filosofie. Documentarele ei foarte apreciate au câştigat numeroase premii internaţionale.
Filmografie selectivă:
- 2012 RAFEA: MAMA SOLARĂ / RAFEA: SOLAR MAMA
- 2006 FURTUNĂ DIN SUD / STORM FROM THE SOUTH
- 2004 CAMERA DE CONTROL / CONTROL ROOM
- 2001 STARTUP.COM
În ultimii ani s-au realizat destul de multe documentare despre Revoluţia Egipteană, însă filmul lui Jehane Noujaim este probabil cel mai captivant fiindcă regizoarea a ales atent câteva personaje reprezentative dintre protestatarii din deja celebra Piaţă Trahir şi le-a urmărit îndeaproape evoluţia timp de doi ani şi jumătate (perioadă în care ea a fost arestată de trei ori de către autorităţi). Această „scrisoare de dragoste pentru Egipt”, cum a descris Jehane Noujaim PIAŢA, este, printre nominalizaţii la Oscar, primul film realizat în Egipt şi totodată primul film regizat de o femeie arabă nominalizat în categoria Cel mai bun lungmetraj documentar. În plus, producţia a fost finanţată exclusiv prin crowdfunding.
- Oscars 2014: nominalizare pentru Cel mai bun lungmetraj documentar
- Sundance Film Festival 2013: Premiul Publicului pentru Documentar al lumii
- Toronto IFF 2013: Premiul Publicului pentru Documentar
- Dubai IFF 2013: Premiul Muhr Arab pentru Cel mai bun film documentar
- Berlinale Forum 2014: Premiul Amnesty International pentru Cinema