- You are here: Acasă > Competiție > Ocupaţia, a 27-a imagine
Eşti aici
Îl cunoaştem pe controversatul regizor croat Lordan Zafranović în exilul său voluntar în Praga. Filmul îi urmăreşte evoluţia de la un amator talentat la renumitul regizor iugoslav al apreciatului film de război O OCUPAŢIE ÎN 26 DE IMAGINI, prezentat în Competiţia de la Cannes în 1979. Povestea vieţii sale este o descriere neconvenţională a unei ascensiuni şi decăderi, revelând compromisuri făcute pentru a supravieţui artistic sub comunism sau şansele şi calculele ratate ce au dus la inabilitatea lui de a se adapta în anii următori.
Pavo Marinković s-a născut în Zagreb, unde a absolvit Dramaturgie la Academia de Arte Dramatice. De la începutul anilor 1990, piesele sale de teatru, jucate în Croaţia şi în străinătate, au câştigat mai multe premii. În 2006, a scris şi a coregizat primul lui lungmetraj, foarte apreciatul TREŠETA – POVESTEA UNEI INSULE. În prezent trăieşte în Bucureşti, Viena şi Zagreb.
Filmografie selectivă:
- 2009 VIAŢA AMOROASĂ A UNUI LAŞ TANDRU / LJUBAVNI ŽIVOT DOMOBRANA
- 2006 TREŠETA – POVESTEA UNEI INSULE / TREŠETA
Acest stimulant documentar-portret, cu puternice conotaţii politice, caută un răspuns la întrebarea dacă un film poate influenţa vieţi umane şi schimba istoria. Filmul în discuţie este O OCUPAŢIE ÎN 26 DE IMAGINI (1978), în continuare cel mai controversat dintre cele regizate de Lordan Zafranović. Foarte estetizat, în acelaşi timp brutal şi poetic, acest film, care a fost selecţionat în Competiţia Festivalului de la Cannes şi l-a făcut celebru pe regizorul său, era, totuşi, în linie cu ideologia regimului la putere în Iugoslavia. După căderea comunismului, în mare parte din cauza acestui film, Zafranović a devenit singurul regizor croat iubit de vechiul regim pe care noua conducere l-a evitat complet.
- Karlovy Vary IFF 2013; Sarajevo Film Festival 2013
- Avvantura Festival Film Forum Zadar 2013
- Liburnia Film Festival Ičići 2013
- Kiev Molodist IFF 2013; Jihlava IDFF 2013
- Belgrade Auteur Film Festival 2013; Zagreb DOX 2014
- WorldFest Houston International Film and Video Festival 2014