• Română
  • English
8–13 aprilie 2014 / București / Cinema Studio, Elvire Popesco & Union / ediția a 3-a

Diplomație

Regie: 
Volker Schlöndorff
2014
88'
Distribuție: 
André Dussolier, Niels Arestrup, Burghart Klaußner, Robert Stadlober
Producție: 
Film Oblige, Gaumont, Blueprint Film
Program: 
Cinema Studio - Marţi, 8 Aprilie, 2014 - 20:00
Titlu original: 
Diplomatie
Secțiune: 
Scenariu: 
Cyril Gély, Volker Schlöndorff
Sinopsis: 

În noaptea dintre 24 și 25 august 1944, soarta Parisului se află în mâinile generalului Wermacht Dietrich von Cholitz, Guvernatorul Parisului. La ordinele directe ale lui Hitler, acesta se pregătește să arunce capitala Franței în aer, pentru a întârzia inevitabilul: avansarea trupelor Aliate până pe teritoriul german și pierderea războiului. Deși operațiunea s-ar solda cu peste un milion de victime și cu distrugerea unui patrimoniu cultural inestimabil, generalul nazist nu dă niciun semn de ezitare: ordinul va fi executat. Parisul pare pierdut, până când în camera sa de hotel apare neinvitat consulul Suediei, Raoul Nordling. Diplomat de carieră, acesta își asumă rolul de a salva o metropolă, dar și o conștiință.

Regizor: 

Volker Schlöndorff

Absolvent al Universității de Științe Politice la Sorbona, Volker Schlöndorff îl întâlnește, ca student la Institutul de Înalte Studii Cinematografice, pe Louis Malle, alături de care lucrează ca asistent de regie la ZAZIE ÎN METROU. Colaborează cu Alain Resnais și Jean-Pierre Melville. Debutează în regie cu TÂNĂRUL TÖRLESS, ecranizare după Robert Musil produsă de Louis Malle, cu care câștigă Premiul FIPRESCI la Cannes. Odată cu succesul de casă al filmului ONOAREA PIERDUTĂ A KATHARINEI BLUM (1975), devine cel mai proeminent membru al Noului Cinema German. Câștigă atât Palme d’Or, cât și Oscarul pentru Cel mai bun film străin cu TOBA DE TINICHEA. După mai bine de zece ani petrecuți pe continentul american, revine în Germania cu CĂPCĂUNUL, un sequel neoficial al lui TOBA DE TINICHEA, avându-l pe John Malkovich în rolul principal.


Filmografie selectivă:

  • 2013 MAREA ÎN ZORI / LA MER À L’AUBE
  • 2004 A NOUA ZI / DIE NEUNTE TAG
  • 1999 RITA, O VIAŢĂ ÎN CLANDESTINITATE / DIE STILLE NACH DEM SCHUß
  • 1998 PALMETTO
  • 1996 CĂPCĂUNUL / DER UNHOLD
  • 1985 O IUBIRE A LUI SWANN / UN AMOUR DE SWANN
  • 1982 TOBA DE TINICHEA / DIE BLECHTROMMEL
  • 1975 ONOAREA PIERDUTĂ A KATHARINEI BLUM / DIE VERLORENE EHRE DER KATHARINA BLUM
  • 1966 TÂNĂRUL TÖRLESS / DER JUNGE TÖRLESS
Festivaluri, premii: 
Berlin IFF 2014 (Special Gala)